
Lumea în care au trăit dinozaurii a dispărut demult, dar părţi din ea sunt încă îngropate şi protejate, de-a lungul timpului fosilele dezvăluindu-i câteva dintre secrete.
Acest film documentar încearcă să elucideze misterul apariţiei şi evoluţiei rasei umane, iar un cercetător susţine că are dovezi că am fost creaţi de extratereştri.
Acest film documentar, realizat de TVR și difuzat în emisiunea Semne, prezintă efectele dezastruoase pe care le pot avea etnobotanicele asupra celor care le consumă.
Sute de muncitori din fabricile Coca-Cola au fost torturaţi, răpiţi sau reţinuţi ilegal de către grupuri paramilitare violente, care lucrau mână în mână cu managementul fabricilor.
V-ați întrebat vreodată de ce capul bebelușilor este atât de mare sau de ce mâncând sănătos ne protejăm creierul? De ce simpla adiere a parfumului persoanei iubite ne face să tresărim?
Un film documentar palpitant care te poartă într-o călătorie ce îți va deschide mintea pentru minunile contactului cu ființele extraterestre și răspunde la o întrebare de maximă importanță: de ce au venit aici? Câteva teme atinse în Contactul a început: Învață despre schimbările suferite de Pământ – cele despre care mass-media oficiale știu, dar despre care nu vorbesc (chiar dacă savanții prezintă dovezi că până în 2012 vor avea loc chimbări enorme);
Loose Change încearcă să demonstreze că atacurile din 11 septembrie 2001 au fost plănuite și duse la capăt de elemente din Guvernul SUA, documentarul construindu-și argumentele pe baza unor anomalii petrecute în acele momentele de teroare. În august 2006, un articol din revista Vanity Fair sugera că Loose Change “s-ar putea dovedi primul blockbuster de pe internet.”
Un documentar BBC, de bun simţ, care ne poate trezi la realitate. Razboiul rece, razboiul contra terorismul international, Al’Qaeda, şi alte chestii din astea sunt produsul unor minciuni, produsul fanteziei şi filozofiei unor oameni, cel putin bolnavi psihic! Acest documentar oferă o remarcabilă pătrundere în realitatea climatului de frică actual. Veţi înţelege poate, mai bine de ce este necesară frica ca să se conducă prostimea. Adam Curtis face o cronică a ascensiunii neo – conservatorismului şi a schimbării rezultate în agenda politică mondială orchestrată de aceia care cred în ideea filozofică a necesităţii unui rău care să unească ţara.
Este un film care loveste dur si care distruge mitul că presedintele Barack Obama lucreaza pentru interesele poporului american.
A fost regizat si produs de Alex Jones, creatorul deja celebrului film ENDGAME – Blueprint for Global Enslavement (Jocul Final – Un plan pentru Inrobirea Globala) care cu pretul vietii si al libertatii personale , urmareste elita bancara mondiala, la toate intilnirile Bilderberg, Davos etc.
Fenomenul Obama, este o păcăleală ticluită cu atenţie de către conducatorii Noii Ordini Mondiale. El este prezentat aproape ca un Mântuitor, în încercarea lor, de pacali poporul american sa accepte intrarea intr-o sclavie globală, mondială.
Învăluite în mister, locurile sacre ale omului din vechime au stat mute timp de milenii întregi, iar secretele lor au dispărut, aparent, odată cu civilizațiile care le-au construit. Dar ce secrete ne-ar dezvălui, dacă ar putea vorbi? Există ceva care leagă toate aceste locuri unul de celălalt – o cheie neștiută care va rezolva o dată pentru totdeauna ghicitorile trecutului?
Proiectul Montauk și experimentul Philadelphia au început în anul 1943, unde grupul de cercetători de la Biroul Naval a adoptat Teoria Câmpului Unificat enunțată de Albert Einstein în încercarea de a face distrugatorul USS Eldridge invizibil la radar. În mod uluitor, vasul a devenit invizibil nu doar pe monitoarele radarelor – el a dispărut însă din timpul și spațiul cu care ființa umană este familiarizată, fiind teleportat inclusiv echipajul de la bord. Experimentul Philadelphia s-a dovedit a fi un dezastru total pentru membrii echipajului de pe Eldridge.
Efectele experimentului au fost perturbări psihologice grave, traume fizice și chiar decese. Au urmat apoi patruzeci de ani de cercetări intense, culminând cu misterioasele experimente de la Montauk Point, din statul New York, prin care au fost accesate forțe si energii extraordinare, însusi timpul fiind manipulat.
Care este forța din spatele vieții? Care este motorul care o face să funcționeze? Ce leagă una de cealaltă toate ființele, de la cea mai mică la cea mai mare, și familiile între ele, prin generații, asemănare, personalitate, sănătate și boală? Savanții au căutat răspunsul la aceste întrebări timp de sute de ani, până în 1953, când doi tineri au dat buzna într-un bar englezesc, strigând că au descoperit secretul vieții. Secretul era ADN-ul, o spirală microscopică alcătuită din doar patru elemente chimice, dar capabilă de o infinitate de variații și care conține informația care dirijează destinele tuturor vietăților de pe pământ. Revoluția genetică era pe punctul de a începe. Acesta este un film documentar despre genetică și etică.
Ce ar fi dacă lumea s-ar folosi de întregul potențial? Cum ar arăta? Pe măsură ce structurile societății moderne se dărâmă, e oare suficient să răspundem cu aceleași soluții expirate? Sau suntem chemați să punem la îndoaială o serie întreagă de ipoteze neexaminate, dar care formează baza civilizației noastre? Această retrospectivă de 25 de minute ne face să reflectăm asupra stării lumii și a noastre, și să ascultăm mai atent ce anume ni se cere în aceste momente de transformare globală fără precedent.
Acest film documentar a fost difuzat pentru prima dată în 2004, în Washington, dar a ajuns la scurt timp după aceea pe locul cinci în topul celor mai urmărite filme documentare din SUA. Cu toate că a fost respins la toate festivalurile mari de film (Cannes, Berlin, Toronto etc.), Ce naiba știm cu adevărat a fost acceptat în cinci festivaluri mai mici, și a ieșit câștigător în fiecare dintre acestea.
Acesta este cel mai recent film documentar care pune sub semnul întrebării varianta oficială a evenimentelor din 11 septembrie 2001. Spre deosebire de celelalte documentare, care se axează pe anomaliile fizice observate în timpul atacurilor, Inamicii inventați se concentrează pe vasta rețea informativă și modul în care și-a dus planurile la bun sfârșit acum nouă ani. Filmul începe cu o înregistrare din dimineața atacurilor, amintind că opinia publică îl condamnase deja pe Osama Bin Laden încă din ziua întâi, fără a mai exista și alți suspecți.
Tupac: Resurrection este povestea lui Tupac Shakur care si-a croit drum din ghetou, a luptat pentru faima si bogatie si a devenit cel mai bine vandut artist de hip-hop al tuturor timpurilor. Tupac a fost un om introspectiv si sensibil, care a vorbit cu vocea necenzurata a adevarului. In timpul scurtei sale vieti, el a reusit sa impresioneze milioane de oameni din toate colturile lumii. Influenta sa si rolul important pe care l-a jucat, au cunoscut o curba ascendenta de la moartea lui socanta si prematura. Acest documentar spune povestea vietii omului care a fost Tupac Shakur prin propriile sale cuvinte, un documentar realizat impreuna cu mama lui Afeni Shakur, si, de asemenea, singurul film in care sunt prezentate muzica si electrizantele concerte live ale lui Tupac.
Imaginează-ți o planetă unde licoarea cea mai fină din univers este fiartă în mări care fermentează la căldura unei stele de un galben strălucitor, distilată în ceruri și turnată în ploaie înapoi peste ținutul uscat, formând o beție de lacuri și râuri. Planeta, desigur, este Pământul, iar licoarea este apa dulce. Fără apa dulce, continentele ar fi amplasate altfel, munții ar fi mai înalți, iar viața ar fi, practic, imposibilă. Însuși aspectul Pământului este rezultatul scufundării din plin a planetei în prețiosul lichid. Din fericire pentru noi și animale, Pământul nu se poate abține să producă apă dulce.
Se întâmplă când soarele încălzește și evaporă apa din oceane. Sarea și alte minerale sunt lăsate la o parte, dând naștere la vapori de apă pură în aer. Pe măsură ce sunt purtați în straturile superioare ale atmosferei, unde aerul este mai rece, vaporii se condensează și formează nori, care produc ploi sau zăpadă, când sunt împinși peste înălțimile mai mari ale uscatului.
Acesta este circuitul apei în natură, un lucru învățat de fiecare în școală. Acest ciclu ne pune la dispoziție nu doar apa necesară vieții, dar este și sculptorul munților și al coastelor maritime. S-ar putea să joace un rol important și în modelarea plăcilor tectonice, într-un porces care creează și distruge la nesfârșit crusta terestră care formează suprafața planete noastre.
Înregistrat în decursul a patru ani, Planeta Pământ este un excepțional film documentar serial de istorie naturală, ce reunește imagini spectaculoase de pe tot globul, surprinzând totodată animale văzute extrem de rar, creaturi aproape mitice care trăiesc în aceste habitate. Serialul este o poză supremă a diversității planetei noastre, produsă de BBC și Discovery Channel, în colaborare cu CBC.
Un film documentar despre întunecarea globală, în engleză “Global Dimming”, un termen mai puțin cunoscut decât încălzirea globală, ceea ce nu face însă ca fenomenul să fie mai puțin periculos. Efectul este creat de reducerea graduală a cantității de lumină care ajunge la suprafața Pământului, observată de-a lungul catorva decade, de când au început măsurătorile sistematice în anii ’50. Se crede că se datorează creșterii numărului de particule poluante (fum, praf etc.) eliberate în atmosferă prin activități umane.
Efectul variază de la o locație la alta, dar global cantitatea de lumină care atinge suprafața Pământului a scăzut cu 4% între 1960 și 1990. Întunecarea globală creează un efect de răcire asupra Pământului, care ar fi putut masca parțial efectul de seră și al încălzirii globale. Acest lucru îl face deosebit de periculos. (Sursa ecomagazin.ro)
Vezi și:
Chiar se încălzeşte clima? Sunt toate afirmaţiile despre emisiile de gaze cu efect de seră vorbe goale? Sau există cifre care să susţină argumentele potrivit cărora încălzirea globală, cea mai mare ameninţare de mediu a lumii, se produce chiar acum? Încălzirea globală nu se întâmplă de la sine. Este o problemă creată de om. Fiecare bucăţică de cărbune, fiecare litru de petrol sau gaz pe care oamenii le ard, se adaugă la cantitatea de gaze din atmosferă care înghit planeta sub forma unei pături tot mai groase, captând căldura şi înăbuşind oamenii şi natura.
Zece dintre cei mai călduroşi 12 ani din 1856 încoace au fost înregistraţi în ultimele două decenii. Datele analizate de Biroul Meteorologic al Marii Britanii şi de Unitatea pentru Cercetări Climatice a Universităţii East Anglia pentru Organizaţia Meteorologică Mondială arată că cei mai calzi 11 ani înregistraţi vreodată au fost, în ordine descrescătoare: 1998 & 2005 (împreună), 2002 & 2003 (împreună), 2001, 1997, 1995, 1990 & 1999 (împreună), 1991 & 2000 (împreună). (Sursa)
Vezi și:
Multe din aceste oraşe pot servi ca universităţi oceanografice care menţin echilibrul ecologic al sistemelor marine. Alte oraşe oceanice vor deţine ferme marine în care vor cultiva multe forme de viaţă marină. De asemenea, ele ar putea fi utilizate ca noi mijloace pentru a extrage resursele relativ neexploatate ale oceanelor, fără însă a-i tulbura ecologia. Altele pot monitoriza şi menţine echilibrul ecologic şi asana materialele radioactive şi alte materiale poluante care au fost deversate în mare.
După construcţie, aceste structuri pot fi deplasate către diverse locaţii în care vor da randament maxim și vor fi ancorate de fundul oceanului. Unele structuri vor fi remorcate în segmente prefabricate şi apoi asamblate la locaţiile selectate. Construcția lor internă va include camere de plutire care le va face, practic, nescufundabile. Aceste orașe se vor întreține singure și vor fi automatizate total.
În cele din urmă, prin aplicarea conceptelor de reproiectare totală şi a proiectelor “mega – hidrologice”, am putea minimiza riscul de inundaţii şi secetă. Aceste căi navigabile ar fi o parte integrantă a unui sistem de control naţional a inundaţiilor, care ar reține apele de inundații, apoi ar putea fi eliberate în timpul perioadelor de secetă şi ar fi folosite pentru a menţine umiditatea. Ar putea de asemenea fi folosite pentru irigare, transport de pasageri şi de mărfuri; iar bazinele de stocare a apei ar putea fi utilizate și pentru agrement. În multe c
azuri, căile navigabile ar fi folosite pentru desalinizare prin evaporare.
Top 7 experimente psihologice cruciale: Ce ne învaţă cobaii despre mintea umană
Experimentele pe oameni sau animale ne învaţă cât de uşor putem fi convinşi să facem rău altuia şi care sunt motivele pentru care cădem în depresie.
Hărţile cognitive, obedienţa, efectul „la naiba“ sau neputinţa învăţată, iată o parte dintre subiectele atinse de psihologul american Douglas Mook în recenta traducere de la Editura Trei, „Experimente clasice în psihologie“. Am selectat de aici şapte experimente insolite.
7. Recompensa cerebrală.
Fondatorul neuroştiinţei, James Olds, a demonstrat în anii ’50 că, atunci când un şoarece este stimulat electric în regiunea posterior-hipotalamică, nu mai face nici un efort pentru căutarea mâncării. Regiunea cerebrală este responsabilă pentru sistemul de recompensă, vânat de altfel şi de droguri.
6. Neputinţa învăţată.
În 1967, Martin Seligman a pus mai mulţi câini într-o cutie formată din două compartimente separate de un perete.
Prin electroşocuri au fost învăţaţi să sară dintr-o parte în alta (după ce aterizau, impulsul înceta). Un alt grup de câini a fost supus anterior unei serii de şocuri pe care nu le putea controla. Aduşi în cutie, n-au reuşit să înveţe să sară în cealaltă parte, ci au rămas nemişcaţi. De ce să mai faci ceva, când tot nu ajută la nimic? Aceeaşi atitudine e îmbrăţişată şi de depresivi.
5. Efectul „la naiba“.
Canadianul Peter Herman a comparat două grupuri, unul care ţinea dietă, altul care nu-şi impunea restricţii. A hrănit fiecare subiect cu două pahare de milkshake, după care i-a oferit şi o îngheţată. Rezultatul: cei aflaţi la dietă au mâncat cea mai multă îngheţată, mergând pe raţionamentul „mi-am compromis deja dieta, aşa că, la naiba, să mă bucur şi să mănânc cât vreau“.
4. Hărţi cognitive.
Atunci când un cobai îşi găseşte mâncarea de la capătul labirintului, vorbim doar de o serie de reflexe condiţionate sau chiar ştie unde este localizată hrana? Edward Tolman a demonstrat că, atunci când este modificat labirintul în care a exersat cobaiul, oferindu-se mai multe căi de atingere a hranei, şoarecele va alege drumul cel mai scurt. Ceea ce înseamnă că mecanismul clasic excitaţie-răspuns trebuie completat şi cu hărţile mintale proprii inclusiv animalelor.
3. Conformismul.
Solomon Asch a format mai multe grupuri, din care doar câte un subiect nu ştia dedesubturile experimentului, restul „complotând“ cu sociologul. După ce toţi asistenţii acestuia răspundeau greşit la întrebări de bun-simţ, subiectul victimă se simţea obligat, în ciuda evidenţelor, să ofere tot un răspuns greşit. Asta numai ca să facă o bună impresie, ca să nu pară ciudat sau prost în faţa celorlalţi.
2. Alinare, nu mâncare.
La jumătatea veacului trecut, medicul Harry Harlow a reuşit să infirme ideea freudiană după care mama nu reprezintă pentru bebeluş decât o sursă de hrană, de diminuare a foamei instinctive. Astfel a confecţionat două mame-maimuţă artificiale, una cu un corp rece şi cu un dispozitiv care oferea lapte, a doua cu un strat de pluş şi cu încălzire asigurată de un bec aşezat în interiorul păpuşii. Puii de maimuţă au preferat alinarea corpului cald, stând agâţaţi de el aproape tot timpul.
1. Obedienţa faţă de autoritate.
Psihosociologul Stanley Milgram este autorul celui mai teribil experiment uman. În 1963 a împărţit nişte voluntari în profesori şi învăţăcei. Când ultimii răspundeau greşit la întrebări, profesorii trebuiau să-i pedepsească aplicându-le electroşocuri ce variau de la 15 la 450 de volţi. La insistenţele experimentatorului autoritar, 65% din subiecţi au ajuns să aplice voltajul maxim (se înţelege, şocurile şi urletele învăţăceilor erau simulate).
Documentar noul microcip uman implantabil 666 si urmarile
În aprilie 2007, un comunicat de presă al organizaţiei CASPIAN (Grupul consumatorilor care sunt împotriva invadării intimităţii de către supermarketuri – Consumers Against Supermarket Privacy Invasion and Numbering) avertiza opinia publică cu privire la apariţia unei noi metode perverse de supraveghere a populaţiei. De data aceasta, nu era vorba de camerele de supraveghere sau de telefoanele mobile, ci de plasarea unor sisteme de urmărire în haine şi încălţăminte, fără ştiinţa celor care cumpără şi apoi poartă produsele în cauză. Presa corporatistă a ignorat cu desăvârşire aceste informaţii.
Katherine Albrecht, fondatoarea şi preşedinta CASPIAN, anticipase acest moment încă din 2005, când publicase, în colaborare cu Liz McInty, lucrarea „Cipurile-spion: Cum plănuiesc mega-corporaţiile şi guvernul să vă urmărească orice mişcare cu RFID” (Spychips: How major corporations and government plan to track your every move with RFID). În capitolul patru al acestei cărţi, intitulat în mod sugestiv „Spionul din pantof” autoarele scriau: „cel mai cumplit coşmar al oamenilor, în calitate de consumatori, va fi reprezentat în curând de combinarea sistemelor antifurt de pe produse (cunoscute sub numele de EAS) cu dispozitivele pentru identificare cu ajutorul frecvenţelor radio (radio frequency identification device – RFID).”
Nu au trecut nici doi ani şi acest gen de etichete-spion a fost lansat pe piaţă de firma Checkpoint Systems, sub numele de Evolve. Pentru a convinge supermarketurile să cumpere şi să utilizez astfel de etichete, Checkpoint Systmes le prezintă drept o modalitate mult mai eficientă de a descuraja tentativele de furt şi totodată de a realiza o inventariere mai rapidă a produselor din magazin.
Etichetele Evolve au încorporat un sistem antifurt EAS, cu frecvenţă radio de 8,2 MHz. Acesta face ca în cazul în care sistemul nu a fost dezactivat la casă, să se declanşeze alarma, atunci când produsul este trecut prin dreptul senzorilor din zona ieşirii din magazin. Pe lângă sistemul antifurt clasic, etichetele Evolve au însă şi un RFID EPC Gen 2, cu frecvenţă de 850-950 MHZ, care permite identificarea şi urmărirea fiecărui produs în parte.
Etichetele sunt puţin mai mici de 5 cm2, ceea ce permite ataşarea lor la orice tip de produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Dispozitivele RFID asociază un număr unic fiecărui obiect (adică fiecare exemplar diferit al aceluiaşi produs are un număr diferit). Numărul respectiv este asociat cu identitatea cumpărătorului, dacă acesta îşi declară identitatea la casă, plătind cu un card de credit sau folosind o legitimaţie sau un card special de cumpărături. Dacă etichetele hainelor, de exemplu, se pot îndepărta relativ uşor în majoritatea cazurilor, la pantofi aceste dispozitive se introduc chiar în interiorul tălpii şi sunt invizibile. Odată luat acasă şi purtat, un produs care poartă o asemenea etichetă va permite urmărirea pas cu pas a mişcărilor posesorului, fiind uşor să se stabilească identitatea persoanei care l-a cumpărat.
Katherine Albrecht concluzionează: „Acesta este sfârşitul intimităţii oricărui consumator, fără ca el măcar să bănuiască. Şi asta, pentru că promotorii industriei de supraveghere au împiedicat promulgarea reglementărilor cu privire la RFID. Nu li se cere vânzătorilor en-detail sau fabricanţilor să ne anunţe când ascund etichete RFID în hainele noastre, în pantofi, cărţi sau în orice altceva”.
In acest video se face o demonstratie a modului cum se realizeaza monitorizarea intr-un mall a tuturor persoanelor care au cipuri RFID implantate sub piele sau atasate actelor de identitate, cardurilor bancare sau articolelor de imbracaminte purtate. Odata identificata persoana se face legatura cu baze de date care contin informatii personale, istoricul tuturor tranzactiilor, inventarul tuturor cumparaturilor, preferinte vestimentare, magazine si restaurante vizitate, hrana consumata, etc.
Nu numai cardurile si produsele contin cipuri ci si bancnotele. Detalii in clipul video de mai jos si in articolele Bancnotele EURO conţin cip-uri RFID si RFID Tags in New US Notes Explode When You Try to Microwave Them / RFID Tags Already in Euro Notes.