Cauta Documentar !

Translate !

Puii dinozaurilor

Lumea în care au trăit dinozaurii a dispărut demult, dar părţi din ea sunt încă îngropate şi protejate, de-a lungul timpului fosilele dezvăluindu-i câteva dintre secrete.

Au coborât extratereştrii pe Pământ?

Acest film documentar încearcă să elucideze misterul apariţiei şi evoluţiei rasei umane, iar un cercetător susţine că are dovezi că am fost creaţi de extratereştri.

Magazinele morții

Acest film documentar, realizat de TVR și difuzat în emisiunea Semne, prezintă efectele dezastruoase pe care le pot avea etnobotanicele asupra celor care le consumă.

Cazul Coca-Cola: tortură, intimidare şi crimă

Sute de muncitori din fabricile Coca-Cola au fost torturaţi, răpiţi sau reţinuţi ilegal de către grupuri paramilitare violente, care lucrau mână în mână cu managementul fabricilor.

Creierul – Totul e în mintea noastră

V-ați întrebat vreodată de ce capul bebelușilor este atât de mare sau de ce mâncând sănătos ne protejăm creierul? De ce simpla adiere a parfumului persoanei iubite ne face să tresărim?

12.02.2011

Anchetă asupra lumii invizibile

Anchetă asupra lumii invizibile

Un film documentar care ne aminteşte că spaţiul pe care-l locuim are mai multe frecvențe de vibrație şi că pe fiecare nivel traieşte altcineva. Cine? Ramâne de văzut… Un documentar filmat în Islanda, despre mediumi şi despre relaţiile dintre oameni şi fiinţe invizibile cum ar fi elfii, fantomele, îngerii, monştrii marini şi extratereştrii. Filmul a fost prezentat și la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și este o călătorie la frontierele vieţii, făcându-ne să ne întrebăm care este scopul exisenţei noastre.

Este uluitor cât de natural vorbesc islandezii despre fiinţele invizibile. În conştiinţa de masă islandeză este deja un fapt acceptat, ca fiind un firesc al vieţii de zi cu zi, existenţa lumii invizibile. De la copii la politicieni, de la oamenii obişnuiţi la liderii de opinie, cu toţii sunt ferm convinşi de realitatea lumii invizibile.

Dosarele paranormale secrete ale KGB

Dosarele paranormale secrete ale KGB

Un film documentar nerecomandat celor care suferă de paranoia, deoarece conține secvențe care le vor înrăutăți simptomele. Însă acest fascinant film îți va menține atenția trează pe pe toată durata sa prin subiectele pe care le tratează: predicții telepatice, controlul minții, mașini pentru modificarea stării mentale și microunde, doar câteva dintre fenomenele pe care KGB le-a experimentat în încercarea de a fi pe primul loc în lume în acest domeniu tenebros.

Tunguska – Ceea ce s-a întâmplat în pădurea siberiană în 1908 a fost o cometă, un meteorit, sau o navă extraterestră care a explodat cu o forță de 2000 de ori mai mare decât bomba de la Hirosima. De asemenea, documentarul prezintă și o înregistrare secretă făcută de KGB în 1968 a unui OZN prăbușit. Fantomele – Înregistrări video incredibile din arhiva KGB, cu fantome si spirite manifestate. Dosarele secrete dezvăluite în acest film datează din anii ’60-’70, iar conținutul lor te va face să te întrebi ce tip de tehnologie folosesc guvernele în zilele noastre.


Al Gore – Un adevăr incomod

Al Gore – Un adevăr incomod

Poate cel mai mediatizat film documentar din istoria cinematografiei este Un adevăr incomod al fostului candidat la Casa Albă, democratul Al Gore. Filmul care prezintă într-un limbaj cât mai simplificat, pe înţelesul americanului obişnuit, fenomenul încălzirii globale şi necesitatea reducerii emisiilor de CO2, a obţinut premiul Oscar pentru cel mai bun documentar de lung metraj, iar melodia de pe coloana sa sonoră (“I need to wake up” – Melissa Etheridge) premiul pentru cea mai bună melodie dintr-un film.

De altfel, întreaga ceremonie a Oscarurilor din 2007 a fost dominată de mişcarea “verde” lansată de Al Gore. Fostul vicepreşedinte mizează pe convingerea clasei politice americane de a lua măsuri clare în privinţa reducerii emisiilor de CO2, nefiind la prima confruntare cu Congresul american pe această temă.

Acest film documentar subliniază prin grafice creşterile concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă, înregistrările din ultimii ani depăşind cu mult orice altă concentraţie înregistrată în istoria planetei.


Planeta miraculoasă (II): Pământul înghețat

Planeta miraculoasă (II): Pământul înghețat

Cum a reușit Pământul să evolueze într-o planetă locuibilă? Cum a evoluat viața pe Pământ de la primele organisme până la cele mai sofisticate forme? Acest documentar spune povestea de 4,6 miliarde de ani a evoluției vieții, de la începuturile sale umile până la diversitatea creaturilor care populează planeta astăzi. Acest documentar a fost realizat de japonezii de la NHK și de National Film Board of Canada (NFB) și este narat de Christopher Plummer.

Filmul are șase părți – Trecutul violent, Pământul înghețat, Noi frontiere, Extincție și renaștere, Supraviețuirea celor mai puternici și Viața indestructibilă, care este un episod special.

Episodul II al “Planetei miraculoase” ne transpune în lumea de acum mai bine de 2 miliarde de ani, în timpul primei glaciațiuni care a cuprins Pământul timp de aproape două milioane de ani, după cum cred oamenii de știință. “Pământul înghețat” ne dezvăluie modul în care viața a reușit să supraviețuiască frigului devastator, dar și modul în care această schimbare climatică majoră a schimbat pentru totdeauna dezvoltarea vieții pe Terra.


Planeta miraculoasă (I): Trecutul violent

Planeta miraculoasă (I): Trecutul violent

Cum a reușit Pământul să evolueze într-o planetă locuibilă, spre deosebire de Marte, care nu a reușit să-și mențină oceanele și atmosfera? Cum a evoluat viața pe Pământ de la primele organisme până la cele mai sofisticate forme? Acest documentar spune povestea de 4,6 miliarde de ani a evoluției vieții de la începuturile sale umile până la diversitatea creaturilor care populează planeta astăzi.


Acest documentar ne arată că Pământul s-a născut în urma unei serii de coliziuni de asteroizi, iar Luna a fost creată în urma unui singur impact major. Apoi, dimensiunea Pământului a atras meteoriți-gigant, care s-au lovit de el, dând naștere la vapori de temperaturi extrem de înalte, care au acoperit întreaga suprafață a Pământului și au evaporat întreaga apă din oceane.

Primele forme de viață au supraviețuit acestui infern retrăgându-se în subteran, reieșind la suprafață de fiecare dată. Pământul a trecut prin numeroase catastrofe, iar viața a supraviețuit, dobândind de fiecare dată noi abilități. Oamenii fac parte din marea istorie a evoluției vieții, care s-a confruntat de-a lungul istoriei cu mari cataclisme.

Acest documentar a fost realizat de japonezii de la NHK și de National Film Board of Canada (NFB) și este narat de Christopher Plummer. Filmul are șase părți – Trecutul violent, Pământul înghețat, Noi frontiere, Extincție și renaștere, Supraviețuirea celor mai puternici și Viața indestructibilă, care este un episod special. Mai jos puteți urmări primul episod din serie, Trecutul violent.


11.02.2011

Tesla, maestrul fulgerelor

Tesla, maestrul fulgerelor

Om de știință de geniu, personalitate excentrică și lipsită de simț antreprenorial, Tesla este unul dintre cei care au pus bazele tehnologiilor moderne, cercetările sale fiind de actualitate și la mai bine de 50 de ani de la moartea sa. Acest film documentar urmărește destinul incredibil al lui Nikolai Tesla, un om de știință a cărui valoare este adesea subestimată.

Nikolai Tesla a inventat și a dezvoltat multe dintre tehnologiile electrice care constituie baza tehnologiilor moderne, incluzând transmisia de curent alternativ și motoarele electrice, comunicațiile de frecvență înaltă – baya radioului și a televiziunii, corpurile de iluminat cu neon, controlul radio de la distanță și radiațiile X. Dar geniulsău vizionar și talentul său tehnic au fost umbrite de lipsa sa de talent în afaceri și de personalitatea sa excentrică.

După ce a murit falit în 1943, lucrările sale “pierdute” despre construcția unei “raze a morții” au devenit subiectul intrigilor internaționale. Cercetările sale asupra armelor cu fascicule de particule au dus la crearea unei serii de programe militare de cercetare, precum Inițiativa de Apărare Strategică, denumită și SDI sau “Star Wars”.


Cazul Coca-Cola: tortură, intimidare şi crimă

Cazul Coca-Cola: tortură, intimidare şi crimă

Acest film documentar reprezintă o acuzaţie la adresa imperiului Coca-Cola, despre care se presupune că a ordonat răpirea, torturarea şi uciderdea mai multor lideri sindicali care luptau pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă din Columbia, Guatemala şi Turcia.

Cei doi regizori, German Gutierrez şi Carmen Garcia, îi urmează pe avocaţii Daniel Kovalik şi Terry Collingsworth şi pe activistul pentru drepturile omului Ray Rogers, în încercarea de a trage la răspundere compania multinaţională americană pentru acţiunile sale de intimidare.

Sute de muncitori din fabricile Coca-Cola au fost torturaţi, răpiţi sau reţinuţi ilegal de către grupuri paramilitare violente, care lucrau mână în mână cu managementul fabricilor. De asemenea, opt lideri de sindicat au fost ucişi.




Fuziunea la rece: focul din apă

Fuziunea la rece: focul din apă

La 23 martie 1989, doi chimiști renumiți de la Universitatea din Utah, Martin Fleichmann și Stanley Pons, au făcut un anunț care a creat controverse în lumea academică. Aceștia susțineau că o celulă de sticlă plină cu apă grea, dotată cu un catod de paladiu, putea produce, la trecerea unui curent electric slab, extrem de multă energie calorică. Aceștia afirmau că reacția de bază trebuie să fie una de natură nucleară, similară celei ce are loc în stele.

Astfel, “focul de apă”, așa cum a fost denumit, nu putea proveni dintr-o reacție chimică obișnuită, în experiment nefiind implicați agenți chimici, în afara apei, considerată a fi inertă din acest punct de vedere. De asemenea, nivelele energetice raportate le depășeau cu mult pe cele ale unor reacții clasice, chimiștii considerând că prin această descoperire au identificat o nouă sursă energetică a viitorului. Acest film documentar, narat de James Doohan, interpretul lui Scotty din serialul SF Star Trek, ne arată ce s-a mai întâmplat în domeniul controversat al fuziunii la rece după anunțul făcut de ce doi chimiști.



07.02.2011

Tehnici de supraviețuire – Republica Dominicană

Tehnici de supraviețuire – Republica Dominicană

În acest episod din filmul documentar serial Man vs. Wild despre tehnici de supraviețuire aplicate în natură, Bear Grylls se parașutează în Republica Dominicană, în timpul necruțătorului sezon al uraganelor. Ca să nu se deshidrateze, el înoată până la o insulă tropicală, dar descoperă că este complet lipsită de orice sursă de apă dulce. În arșița tropicală, Bear își construiește o plută din resturi aduse de furtună.

Apoi, navighează înapoi spre continent, înfruntând pe parcurs mlaștini infestate de țânțari și curenți de apă furioși. O furtună tropicală face râul să se reverse, iar Bear escaladează un canion vertical pentru a scăpa de furia apelor, într-o cursă nebună pentru a ajunge la adapost.


Cele mai ciudate planete

Cele mai ciudate planete

Departe, ascunse în nesfârșitul cosmosului, există planete bizare chiar și pentru domeniul SF-ului. Pentru prima dată, cercetătorii descoperă lumi străine, dincolo de sistemul nostru solar. Acest documentar ne propune o incursiune în munca cercetătorilor de a găsi o planetă similară Terrei.

Locuri unde gheața e încinsă, iar picaturile de ploaie sunt din fier. Sunt locuri necunoscute, bizare și imprevizibile. Undeva, printre aceste lumi noi și stranii, cercetătorii caută să facă cea mai mare descoperire. Cercetătorii ne propun o superbă călătorie prin lumile bizare din afara sistemului nostru solar.


LSD – Granițele minții (BBC - 1987)

LSD – Granițele minții (BBC - 1987)

Un film documentar făcut de BBC despre un drog extrem de controversat. Se spune că ar fi unul dintre acele droguri care pot oferi stări mistice, daca este luat într-o anumită doză. Acest drog este interzis acum în majoritatea țărilor, totuși se mai folosește în practica medicală din Elveția. Introdus de Laboratoarele Sandoz ca un drog cu diverse întrebuinţări psihiatrice, LSD-ul a devenit rapid un agent terapeutic ce oferea multe speranţe. Întrebuinţarea medicală excesivă a LSD-ului în societatea vestică, la mijlocul secolului XX, a condus la o serie de complicaţii politice ce s-au terminat cu interdicţia substantei atât în folosuri medicale, cât și recreaţionale şi spirituale.

În ciuda acestor lucruri, drogul este şi astazi considerat, în anumite cercuri intelectuale, promiţător ca substanţă medicală. O serie de organizaţii-inclusiv Fundatia Beckley, MAPS, Institutul de Cercetare Heffter şi Fundaţia Albert Hofmann-există cu scopul de a finanţa, încuraja şi coordona cercetările în scopuri medicale ale substanţei.

Vizionare online LSD – The Beyond Within cu subtitrare


Partea I



Partea II


03.02.2011

Delta Dunarii – film documentar

Delta Dunarii – film documentar

Un tinut exotic cu peste 1200 de specii de copaci si plante, cu cea mai bogata fauna ornitologica de pe continent (mai mult de 300 de specii, printre care colonii unice de pelicani) si ihtiologica (reprezentata de cc 100 de specii, din care amintim heringul de Dunare si sturionii, de la care se obtine pretiosul caviar).

Delta Dunarii este cea mai mare rezervatie de tinuturi umede din Europa, acoperind o suprafata de 2.681 km2. În 1990 UNESCO a inclus Delta Dunarii, cea mai noua forma de relief din Romania, ferit? de “progresul industrializarii”, printre rezervatiile biosferei.



Misterul Nilului

Misterul Nilului
“Cel mai tare moment al vietii, dupa parerea mea, e o calatorie pe taramuri necunoscute, cand sangele curge cu rapiditatea copilariei…” -SIR RICHARD BURTON- EXPLORATOR AL AFRICII SI NILULUI
Cu mult inainte de cartografierea centrului Africii, exploratorii au fost atrasi irezistibil de lumea salbatica. Cel mai mare secret al Africii, a fost de mii de ani izvorul de unde curge cel mai lung fluviu al lumii: NILUL
Nilul este unic printre raurile lumii. Unii l-au considerat cel mai important rau de pe Pamant pentru ca a dat viata primei mari civilizatii.




Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More