Îl simțim, ne simțim existând în timp sau odată cu el, dar fiind puși în situația de a spune ce este, constatăm că scapă definirii sau că nu poate fi definit decât cu aproximație. Putem vorbi de un timp fizic, de altul biologic și de un timp psiho-existențial. De la un timp uniform, static și obiectiv, s-a ajuns, pe de-o parte, la timpul abstract, cantitativ și matematic, iar pe de alta, la o interiorizare a timpului, în urma careia i s-a retras acestuia orice realitate obiectivă.
Masură a duratei celor existente, timpul, în concepția creștină, este o realitate creată de Dumnezeu în același timp cu restul Creației.
A început să existe odată cu lumea creată, justificâdu-și realitatea în eternitatea lui Dumnezeu, de la care începe și în care se împlinește. Condiție a relației dinamice a făpturii cu creatorul, timpul este înțeles drept mișcarea de care se folosesc oamenii pentru a ajunge, prin acte de voință, de la simpla existență la existența fericită în Dumnezeu.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu